Nu sunt dintre cei ce scriu frecvent pe acest forum, deşi am citit majoritatea topicurilor de la secţiunea aeromodele, iar pe unele chiar le urmăresc cu interes.
Sunt aeromodelist de câţiva ani şi am câteva modele construite. În orice caz, nu am decât modele confecţionate de mine.
Încet – încet m-am îndreptat către planoare, poate şi din cauza faptului că nu sunt prea abil în ale pilotajului. Ultimul construit a fost un Bird of Time de 3 m, care m-a făcut să înţeleg că aeromodelele mari zboară mult mai frumos.
De când s-a stricat vremea m-am hotărât să mă apuc de un nou proiect, un planor mai „vitezist”, cu o anvergură tot în jur de 3 m.
Am căutat planuri mai vechi, pentru că cele moderne cu fuselajul din ţeavă de carbon nu îmi plac. Căutam ceva care să aibă şi ceva nou, ce nu mai făcusem până acum (coadă în „V”, aripă „seagull”, etc.). Îmi place mult aripa Minimoa, dar nu îmi place fuselajul. Am găsit într-o arhivă o imagine a unui planor făcut de un anume Mike Smart prin anii 80 – 90, care mi-a stimulat imaginaţia.

Number of downloads: 181
L-am schiţat la o scară de 1:10, aşa cum aş vrea eu să arate.

Number of downloads: 180
Mi-am cumpărat materialele (din ţară şi dela Hobby) şi m-am apucat de construit.
Eu încep întotdeauna cu aripa, tocmai pentru că mi se pare cel mai greu de făcut.
Confecţionez aripile din polistiren tăiat cu fir cald, după care le învelesc cu balsa de 0,8 mm.
Aici mi-a apărut prima dilemă, pentru care v-aş ruga să mă consiliaţi. Nu am făcut până acum nici un model cu flapsuri sau frâne aerodinamice. Având în vedere forma acestei aripi şi faptul că flapsurile (sau frânele) se vor afla pe tronsoanele interioare ale aripii, ce mă sfătuiţi să aleg?
Am o staţie Graupner cu 6 canale. Nu îmi propun să pun senzorul vario în acest planor, deci am două canale libere. Unul vreau să îl folosesc pentru a coborî ambele eleroane odată, aşa că îmi rămâne un singur canal: flapsuri sau frâne.
Dacă fac eleroanele flaperoane, mai sunt necesare flapsurile? Nu mă pot hotărî.
Poate pe parcurs voi mai avea şi alte întrebări.
Vă mulţumesc anticipat!