F3M Aerobatic Challenge 2015
Anul acesta, Aeroclubul României, prin Aeroclubul Teritorial Brașov, organizează împreună cu Asociația Română de Aeromodelism concursul „F3M Aerobatic Challenge 2015″, care va avea loc în perioada 31 iulie 2015 - 2 august 2015.
În acest an, organizatorii își propun să îmbine zborul de agrement cu cel competițional în scopul de a promova în România clasa de aeromodele F3M. Participanții și spectatorii se vor putea bucura de spectacole oferite de aeromodele, cu accent pe mult așteptata acrobație cu giganți cu o anvergură de până la 3.2 m și capacități ale motorului între 30 și 170 cmc. Caracterul oficial al întâlnirii va fi dat de prezența arbitrilor aparținând Federației Române de Aeromodelism (FRMd), cât și de observatori calificați din cadrul Asociației Române de Aeromodelism.
Toți participanții vor primi diplome, iar cei mai buni, vor fi premiați.
Parteneri oficiali al evenimentului:
Red Bull România
Prima TV
Phoenix Models
Sierra
Programul acrobatic:
Detalii organizatorice:
Locul desfăsurării evenimentului: Aerodromul Aeroclubului Teritorial Brasov din Sânpetru
Data: vineri 31 iulie - 2 august 2015 intre orele 9 si 19
Programul evenimentului :
Vineri 31 iulie 2015
10:00 -12:00 primirea concurenților, cazare
12:00 - 13:00 ședința tehnică a competiție, completarea fișelor de inscriere, regulile de securitate si prevenire, accidente si paza contra incendiilor.
13:00 - 18:00 Zbor de antrenament precum și zbor Fun Fly pentru alți participanți pe baza listei de înscriere.
18:00 - 19:00 Repartizare spații de cazare și depozitare aeromodele.
19:00 - 21:00 Cină oferită de organizatori
21:00 - 23:00 Timp alocat pentru zbor de noapte
Sâmbătă 1 august 2015
9:00 - 10:00 Tragerea la sorți a evoluției în mansele 1 și 2 figuri impuse de zbor F3M și
pregătirea aeromodelelor. În acest timp se permite invitaților zborul FunFly
10:00 - 12:00 Concurs F3M câte 8 minute de concurent (inclusiv pornire motoare)
12:00 - 14:00 Zbor open FunFly
14:00 - 15:00 Pauză de masă - se ofera o masă din partea organizatorilor
15:00 - 17:00 Concurs F3M figuri cate 8 minute de concurent
17:00 - 18:00 Zbor FunFly
18:00 - 19:00 Concurs F3M figuri cate 8 minute de concurent
19:00 - 23:00 Timp alocat pentru zbor de noapte
21:00 Foc de tabără
Duminică 2 august 2015
8:00 - 10:00 Zbor FunFly
10:00 - 12:00 Concurs F3M câte 8 minute de concurent (inclusiv pornire motoare)
12:00 -13:00 Zbor FunFly
13:00 - 14:00 Concurs F3M câte 8 minute de concurent (inclusiv pornire motoare)
14:00 - 15:00 Centralizare rezultate / Zbor FunFly
15:00 - 15:30 Festivitate de premiere
15:30 - 19:00 Zbor FunFly
19:00 ÃŽnchiderea evenimentului
În funcție de numărul de participanți la concurs, programul poate suferi modificări organizatorice.
Pentru valorificare integrală a timpului organizatorii au stabilit:
1. Evoluțiile cu elicoptere sunt permise pe toata durata întâlnirii în spațiul special amenajat
2. Evoluțiile FunFly cu motoplanoare, hotlinere și clase de altitudine se pot desfășura și în timpul concursului F3M în zona special alocată acestora înafara zonei delimitate pentru concurs F3M
3. Demonstrații FunFly cu aeromodele captive se pot desfășura pe tot parcursul întâlnirii în spațiul marcat cu balize.
4. Echipa de conducere a evenimentului este formată din:
- dispecer de zbor, responsabil cu siguranța zborului
- ajutori dispecer de zbor, observator pista si aviatia mare
- arbitri competiției F3M
- public-relationer, responsabil cu organizarea zonei cu public
5. Baza tehnică a întâlnirii este formată din:
- pista nr 1 de 300 x 20 m
- pista nr.2 de 200x 15 m
- pista elicoptere Zona vest aerodrom 50x 50m
- pista FunFly / captive minimodele / Zona de est aerodrom 30x30m
- suprafață de pregătire modele și pornire motoare 20 x 8 m lângă pista nr.1
- zona campare/parcare concurenti 100 x 10 m SudVest în stânga foișoarelor
- parcare vizitatori-public la intrarea în aerodrom și pe drumul Preventoriului.
- sala de curs si organizare
- dormitoare cu 8 locuri maxim. 32 locuri
- loc de luat masa și activități recreative și de socializare.
6. Avem rugămintea de a confirma aici pentru participarea la competiția F3M sau la adresa de e-mail: f3m@aeromodelism.ro.
7. Pentru cazare în spațiul Aeroclubuli Teritorial Brașov avem rugamintea să transmiteți cererile la adresa de e-mail: dorin.feldioreanu@aeromodelism.ro
https://www.aeromode...challenge-2015/
Aceasta postare a fost editata de Andrix_y: 28 July 2015 - 10:10 PM