Cum spuneam mai sus, s-a ieşit la zbor.
Aproape toată gaşca obişnuită: Dănuţ, Rotax, Nea Ştefan Popa (coordonatorul nostru), eu şi juniorul Cosmin.
Pe lângă cei care am zburat, au mai fost şi Carmen (soţia lui Dănuţ) şi un musafir de la Iaşi - Dragoş, care venise cu motocicleta şi nu a avut niciun model cu el, dar a făcut poze, posibil şi filmări, cu siguranţă mai bune ca ale mele.
E clar că nu se poate face filmare de calitate cu telefonul, mai ales că nu se vede nimic pe ecran din cauza luminii şi focalizarea se face pe ghicite.
Dan a zburat cu Yak-ul şi Quad-ul;
Rotax a venit cu două modele, dar nu a zburat cu niciunul. Un mic F3D la care îi făcusem setările şi centrajul astă Toamnă şi acum i-a venit rândul să-l probăm. Zboară frumos, cuminţel, are motorul puţin cam slab faţă de ce ar avea nevoie şi o torsiune în aripi care se va rezolva cu fierul de călcat. :rolleyes: Al doilea model, un motoplanor nou, din spumă, a rămas la sol. A uitat să ia şi şuruburile de prindere a aripii şi ... .
Cosmin şi cu mine am zburat motoplanoarele noastre, Noname (Cosmin) şi Xtreme (eu). De data asta, Cosmin, a reuşit să stăpânească bine modelul chiar dacă era ceva vânt. Mai rămâne să exersăm aterizările la punct fix. Azi am reuşit să vin foarte aproape, dar nu sub regulamentarii 10 m.
Am filmat doar zborul lui Dănuţ cu Yak-ul :
http://youtu.be/KPFwlwJ-zXo
Spre finalul zilei de zbor am constatat că se măreşte gaşca pasionaţilor de aeromodelism. :rolleyes:
Îi urăm bine venit lui Tudor şi primului lui model, zboruri multe şi aterizări line. :clapping:
Aceasta postare a fost editata de ViP_Eol: 27 April 2015 - 12:06 AM