Constructia este simplificata dar cu respectarea normelor care se impun constructiei acestor rachete si ma refer aici la rezistenta si siguranta si prezinta multe asemanari cu modelele de racheta. Structura cuprinde un numar de cca.50 piese la care se adauga cele ale sistemului de recuperare. Cu cateva exceptii, nu exista nici un element de constructie care sa nu poata fi gasit sau construit in Romania, unde exista sau au existat rachete HP de amatori mai mari sau mai complicate decat aceasta. In ceea ce priveste exceptiile (motoarele, unele materiale) ele se pot fabrica, procura sau adapta in functie de posibilitatile fiecaruia. Nu am mentionat nici un sistem electronic de declansare a parasutelor sau de localizare radio dar acestea se pot monta la nevoie (subiect separat daca doriti).
1. Tip: O singura treapta/1 motor
2. Clasa: G-H-I (varianta prezentata a avut motor clasa I)
3. Tip motor: 38 mm, reincarcabil, tip 417-I170-15A Classic (Cesaroni)
4. Declansare parasute: de la motor, o parasuta principala, plus streamer auxiliar.
5. Diametru/Lungime/Masa la start: 80 mm/1100 mm/1,3 kg
6. Performante zbor (calculate): Inaltime max: 1130 m, viteza max 215 m/sec
7. Zbor (masurate): timp urcare 14 sec, total 3 min 45 sec, recuperare la cca. 1 km (vant 8-10 km/h, temp. minus 4º C)
Detalii constructive precum si imagini de la lansare la adresa
http://picasaweb.goo...HighPowerRocket
Materiale:
Corp: tub din carton stratificat infasurat spiral, 2 mm grosime, diametru ext. 80 mm, plus 1 strat fibra de sticla 0.1 mm cu rasina poliesterica, finisat, grunduit, vopsit cu nitroemail. Corpul este foarte rezistent, imposibil de “turtit†cu mana (poate 1 mm nu mai mult), acoperirea suplimentara nu este pentru rezistenta ci pentru imbunatatirea aspectului si testarea tehnologiei (rasina mai ales). Partea superioara este impregnata la interior cu rasina pe o lungime de cca 100 mm, iar in zona capatului superior al port-motorului s-a acoperit la interior cu vopsea termorezistenta (silicat de Al) pe o lungime de 1-1,5 diametre. Greutatea corpului este de 260 grame.
Partea superioara detasabila a corpului, cu diametru mai mic este identica ca si constructie dar contine o reductie conica inelara realizata din lemn de balsa 2 mm impregnat cu rasina si fixata de copul cilindric cu silicon. Rolul ei este important, pentru ca face parte din “sistemul†de siguranta. Forma aceea conica mai ajuta la ceva, tocmai datorita unei frecari mai mari cu aerul (voi vorbi mai tarziu despre astea).
Aripi : Placaj aviatic de 3 mm grosime (din 5 straturi), acoperit cu rasina in strat f. subtire. Aripile patrund prin corp si sunt lipite de tubul port-motor realizat din carton 0.25 mm rulat 4 straturi. Lipirea aripilor s-a realizat cu epoxi cu uscare lenta.
Imbinarea este rigidizata prin lipirea de corp. Aceasta combinatie de material si montaj e foarte folosita la rachete de acest tip. Cel putin pana la motoare clasa K sau viteze cu putin peste M1, materialul rezista fara probleme daca aripile nu sunt exagerat de mari in raport cu grosimea.
Varful este din plastic, adaptat de la o alta racheta. Este rigidizat intrucatva prin injectarea de spuma poliuretanica (din aceea folosita la izolarea ferestrelor) pe o portiune de 40-50 mm de varf. Materialul acela are si rol de “amortizorâ€. Varful nu este lipit de corp, pentru acces in interior, dar intra greu si este fixat cu surub.
Panourile interioare sunt facute din acelasi placaj de 3 mm iar fixarea este rigidizata suplimentar prin coltare care patrund prin panou, pentru o mai mare siguranta.
Problema principala care se pune este la imbinarea panourilor care tin partea detasabila a corpului (cea cu varful si greutatile de echilibrare). Socul la catapultare poate fii foarte violent, se intampla uneori ca inele din otel de 3-4 mm grosime sa fie “indreptate†sau sa se rupa corzi care ar trebui sa reziste usor la 100 kg deci imbinarile trebuie sa fie foarte rezistente, fara a fii totusi complicate sau costisitoare.
Racheta aceasta prezinta o varianta, nu neaparat ce mai buna sau mai simpla, dar este una dintre cele care au dat rezultate satisfacatoare pana acum. Mai precis, forta este distribuita pe 2 panouri aflate la oarecare distanta astfel incat efortul este distribuit pe o suprafata mai mare. De obicei nu se folosesc elemente elastice ca la rachetomodele care sa amortizeze socul ci se prefera folosirea unei legaturi (corzi) mai rezistente si cat mai lungi. In cazul de fata legatura (detasabila) este din snur de 8 mm impletit din Kevlar si lung de 4 m, garantat la cca. 150 kg forta. Materialul este de asemenea foarte rezistent la foc si deci nici o protectie suplimentara nu este necesara.
Echilibrarea se face cu ajutorul unor saibe metalice care se pun sau se scot dupa dorinta, fiind fixate cu piulita care tine fixat carligul de panoul superior. In cazul de fata s-au folosit 8 saibe in greutate totala de 120 gr desi erau suficiente trei.
Inelele de ghidare sunt adaptate tipului de sina folosita si anume sina profilata cu canal de 6.3 mm (1/4â€). Ele sunt facute din plastic (poliamida/relon) si fixate prin lipire plus surub. Pozitia lor incadreaza centrul de greutate.
Motorul intra usor in locas si este retinut impotriva ejectarii la catapultare de catre 2 cleme reglabile fixate cu suruburi de panoul inferior. In functie de motorul folosit, portmotorul poate avea sau nu un opritor inelar la partea superioara. Acela trebuie foarte bine lipit intrucat suporta toata forta motorului. Daca se folosesc motoare reincarcabile sau care au un “guler†la baza nu mai este nevoie de acel opritor.
Sistemul de recuperare este constituit dintr-o singura parasuta de 70 cm diametru, facuta din tesatura sintetica (“fisâ€) asemanatoare cu acea folosita la umbrele, dar in cazul de fata materialul este Dacron, f. rezistent (navomodelistii folosesc la veliere uneori). Suspantele in numar de 8 sunt din snur de relon de 2.mm garantate la 30 kg tractiune fiecare si sunt prinse prin coasere + impregnare cu silicon. Parasuta se prinde de coarda prin intermediul unei carabiniere solide care impiedica rasucirea excesiva a corzii de legatura sau a suspantelor. Suplimentar, de partea detasabila superioara s-a atasat un streamer din panglica rosie-fosforescenta pentru a ajuta la localizarea rachetei dupa aterizare. De asemenea in caz de ruptura a corzii, varful nu cade ca un bolovan, miscarea este intrucatva incetinita de stramer, desi acel obiect in cadere, luat individual nu este stabil aerodinamic datorita pozitiei saibelor si nu vine cu varful ascutit in jos ci se rostogoleste.
Protectorul parasutelor, adica cel care le fereste de ardere la catapultarea prin explozie este constituit in acest caz dintr-o bucata de tesatura speciala foarte rezistenta la foc (“Nomexâ€- carpa aceea verde inchis din fotografii) de cca. 25 x 25 cm care imbraca parasuta pliata, in timp ce coarda de legatura ramane expusa flacarii care nu o deranjeaza. Materialul acela se poate refolosi de zeci de ori. Sigur ca se pot folosi si alte mijloace de protectie, asemanator cu ce se foloseste la rachetomodele adica bucati de vata imbibate cu pudra de talc, pistoane usoare, tocatura de celuloza. Noi aici nu putem folosi vata minerala, pistoane sau prafuri colorate ca nu sunt biodegradabile (!).
Despre motor, aprindere, lansare, discutam separat. Am pus cateva fotografii care arata mai mult carcasa din PVC a partii reincarcabile precum si ajutajul din plastic, practic â€ca nou†dupa functionarea de peste 2 secunde a motorului. Partea aceea continand ajutajul, protectorul din plastic si carcasa pastilei de intarziere se arunca dupa folosire, doar tubul din metal ingustat la capatul superior si filetat jos se refoloseste.
Am lasat la urma primul aspect care trebuie luat in considerare, adica siguranta lansarii. Sunt mijloace active si pasive care tin de constructie si lansare, alaturi de masuri organizatorice. Daca in multe cazuri cele care sunt date de constructie sunt relative sau cu eficienta discutabila, in ceea ce priveste masurile organizatorice si de comportament nu exista tocmeala.
Pe scurt, daca consideram principalele pericole, acestea pot veni de la: echilibrarea /centrarea rachetei, functionarea defectuoasa a motorului, manipularea imprudenta a amorselor sau sistemului de lansare, insuficienta rezistenta a structurii sau a sist. de recuperare, etc. Ma refer mai jos doar la cele care tin de constructie.
De mare importanta este cunosterea metodelor sau materialelor folosite de altii inaintea nostra. Acelea trebuie in primul rand incercate si abia apoi cautat altceva.
Cum am spus mai inainte, corpul, aripile si modul de prindere a lor este atat cat se poate (rezonabil) de bun, dat fiind materialele alese si scopul propus, cel putin comparabil cu alte rachete facute de mine sau vazute la altii.
In nici un caz n-ar trebui construita structura sau alese materialele astfel incat racheta sa fie extrem de rezistenta, beton adica, mai precis mult mai mult decat o cer solicitarile din timpul zborului, pornind de la ideea da a avea o racheta care sa reziste mult si bine, chiar daca cade in bot! Asta este un mod gresit de a gandi si actiona, care duce pe de o parte la greutati mari/performante scazute, alaturi de un foarte mare pericol pentru persoane si bunuri. Atentie, nu discut aici desprte HPR pentru performante sau competitii.
Unul din criteriile de siguranta este acela de mimimizare pe cat posibil a daunelor produse la sol, in cazul unei caderi catastrofale. Mai intai sa se previna acea cadere si apoi sa vedem ce-i de facut in cazul in care totusi se intampla. Referindu-ma numai la masuri care tin de constructia rachetei, revin la cele ce am mentionat despre acea reductie conica, lipita si nu prea (cu silicon). In cazul unei caderi sau in orice caz a a unei traiectorii care se termina brusc, corpul rachetei din inertie isi continua miscarea si gliseaza de-a lungul corpului de diametru mai mic, in timp ce reductia-opritor este dezlipita si partial sau total distrusa, astfel incat varful ascutit se “ingroapa†in corpul mare. Asta este teorie, cu sanse mari sa se intample, nu am incercat inca….Acest sistem nu este prea intalnit, in general nu se acorda sa mare atentie acestui aspect, rachetele acestea nefiind construite foarte solid, adica nu mai spera nimeni sa recupereze ceva dupa o cadere, de altfel astfel de evenimente sunt foarte rare. In plus nu se admit corpuri metalice din teava sau varfuri masive, chiar din lemn sau plastic.
Cele e mai sus nu inseamna “faceti numai asa si nu altfelâ€. Este doar un exemplu, aceleasi rezultate sau mai bune se pot obtine cu alte materiale sau mod de lucru.
Puteti sa incercati asa sau cum credeti ca e mai bine, dar daca folositi motoare la fel ca cele aratate pe forum, care au forta mare raportata la totalul impulsului, riscati sa vi se imprastie racheta la cea mai mica eroare de pozitionare a aripilor, neliniaritate a corpului sau din cauza conului insuficient fixat. Acestea sunt alte subiecte de discutie.