Este pentru prima oara cand semetele culmi ale Muntilor Leaota, Taramul Marilor Ursi, gazduiesc o competitie de parapanta. Zburam, deja, de ani buni, in aceasta zona muntoasa si ne mandrim cu aceea ca am descoperit un adevarat paradis al termicii, binecuvantat cu un fantastic potential pentru zboruri Cross Country. Regiunea este deosebit de prietenoasa pentru pilotul de parapanta: aerologie in general linistita, termici mari si clare, nivel in general redus al turbulentelor, locuri de decolare mari, inierbate si cu inclinatii moderate, o multime de pasuni alpine intinse ce pot fi utilzate ca locuri de aterizare de urgenta. Pe scurt, se poate spune ca zona este, in egala masura, destinata atat pilotilor de competitie ambitiosi, pilotilor de Cross Country experimentati dar si pilotilor intermediari care urmaresc sa-si largeasca orizonturile si sa faca zboruri extraodinare intr-un mediu aerian si peisagistic cu adevarat confortabil, atat fizic cat si psihic.
Fiecare seara va gazdui un eveniment special urmat de o petrecere pe cinste (speram sa-i faceti fata dupa atata zbor). Dintre evenimentele zilnice, mentionam: concert rock, concert folk, Workshop dans Salsa&Bachata, Show dans Folcloric si Latino, Petrecere Latino, Petrecere Oldies but Goldies, Petrecere cu chitare in jurul focului de tabara si alte surprize.
Si, pentru ca suntem fideli zicalei “mancam si de placere, nu doar de nevoie”, includem aria culinara tot la capitolul distractie: in fiecare seara, cel mai bun bucatar din Targoviste, faimosul Doru, va gati pentru noi, in imensul sau ceaun de fonta, deasupra focului din lemn de fag, cele mai bune festine ostasesti de care veti fi avut vreodata parte; puteti contempla, intreba si invata secretele gatitului sub cerul liber.
Si, daca doriti, desigur ca aveti permisiunea sa-i dati o mana de ajutor lui Doru la realizarea capodoperelor sale gastronomice!
Si, pentru ca trebuie sa traiti si aceasta experienta romaneasca veritabila, in ultima seara (duminica 2 septembrie), va vom organiza si o masa traditionala ca la stana!
Va veti bucura de toate aceste frumoase momente de neuitat, sub cerul liber, chiar in tabara competitiei, amplasata intr-o superba vale, chiar langa albia montana a raului Dambovita, paradisul, inca nedetronat, al pastravului salbatic.
Nu-i asa ca deja visati la toate acestea? Si noi! Pai, haideti s-o comitem!
*Pentru informatii complete, va rugam sa studiati toate sectiunile acestui website. Aceasta prezentare nu este contractuala. Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica oferta, continutul, termenii, conditiile si orice detalii referitoare la evenimentul Priseaca Paragliding Open 2012.
Priseaca Open 2012
Pagina 1 din 1
Priseaca Open 2012
Arata acest topic
Pagina 1 din 1