[Z-mare]

Denumirea machetei: Junkers D1
Scara: 1/72
Producator: RODEN
Cod cutie: 041

Dezvoltarea aviatiei in timpul primului razboi mondial a pus accentul in special pe viteza, manevrabilitate si autonomie de zbor. Structural, avioanele au ramnas tributare materialelor traditionale: canava, lemn si …corzi de pian. Spre sfirsitul ostilitatilor apar niste avioane total diferite de cele de pina atunci: Junkers J1, Junkers CL.I si Junkers D.I , avioane complect metalice! Structura acestora era din tevi din duraluminiu, invelita cu folii de aluminiu ondulat, idee brevetata de Hugo Junkers in anul 1912.
Dupa inceperea WW I, Junkers, increzator in suprematia noii tehnologi, trimite o cere Ministerului de razboi privind un ajutor in constructia unui avion in intregime metalic, cere returnata insa far aviz favorabil. In anul 1915, primeste totusi fonduri pentru realizarea unui prototip (J1), astfel ca acesta reusete sa efectueze primul zbor in 18 ian. 1916. Deoarece industria duraluminiului era inca in stare incipieta, pentru a evita eventualele neplaceri, Junkers foloseste pentru structura avionului teava de otel feromagnetic cu grosimea peretelui de 0,1-0,2 mm. Junkers J 1 a fost un avion de atac la sol ce si-a cistigat renumele de a fi singurul avion ce nu a putut fi doborit pe tot parcursul primului razboi moindial!
Realizind potentialul militar al unui avion in intregime metalic, Idflieg supora finaniciar constructia a inca sase aviona din seria J 2, primul ridicindu-se de la sol pe 11 iunie 1916. Deoarece constructia din otel era totus prea grea, s-au incercat aliaje usoare (tip zamag), dar acestea nu s-au dovedit fiabile, asa ca privirile s-au intors tot spre dural. Primul avion din dural a fost Junkers J 3, un proiect privat. Convins de corectitudinea ideilor sale, Junkers incepe proiectarea a inca doua avioane metalice: Junkers CL.I, avioin de sprijin tactic si vinatorul Junkers D.I.
Lucrul la J 7 (prototip D.I) incepe in primavara anului 1917 iar in 2-3 octombrie, Feldwebel Arved Schmidt ridica avionul la 5000 m altitudine, confirmind viitorul avionului, cu toate ca acesta s-a confruntat cu o serie de probleme: vibratia aripilor in zbor, proasta functioinare a eleroanelor si, mai ales, inexistenta unui motor suficient de puternic, motorul Mercedes D IIIa, cu ai sai 160 hp, nu facea fata unui avion asa de greu. Idfield contiuna sa sustina poroiectul avionului de metal, iar in februarie 1918 Junkers incepe lucrul la prototipul imbunatatit, Junkers J 9, produsul de serie pentru Ju D.I
La “Second Fighter Competition” din Julie 1918, Junkers participa atit cu varianta J 7, cit si cu mai noul J 9 (D.I), la care, fata de prototipn, s-au adus o serie de ameliorari: s-a modificat forma fuselajului, anvergura aripilor a fost marita iar forma eleroanelor a fost modificata. Marii pilotii ai vremii au fost insa mai degrama rezervati fata de acest avion (la comenzile avionului a fost chiar si Manfred von Richthofen), printre altele si din cauza proastei vizibilitati la sol cauzate de aripa montata jos pe fuselaj, lucru cu care nu erau deloc obisnuiti. Herman Goering este de parere ca acest avion este bun mai degraba pentru doboarit baloane, decit ca vinator sau atac la sol!
Sint comandate totusi 40 de aparate din varianta Jukers D.I, dar productia este stopata dupa 15 aparate, apoi este reluata de consortiul Junkers – Fokker, ce mai construieste inca 13 aparate.
In octombrie 1918 avionele sint trimise in sectorul Flanders, dar sfirsitul ostilitatilor face ca participarea la luptele aeriene sa fie minora. Dar inceputul toamnei arata superioritatea acestui avion in fata celui mai redutabil adversat al avioanelor din canava si lemn: ploaia!
Dupa termianarea WW I, Junkers D.I mai poate dovedi inca o data acest avantaj: in cursul asistentei Germane oferita guvernelor Tarilor Baltice impotriva Rusilor (razboiului din primavara anului 1919), Comanadantul de divizie, Lt. Gotthard Sachsenberg, remarca superioritatea acestui tip de avion.
Caracteristici tehnice:
- anvergura: 9 m
- lungime: 7,25 m (6,7 m pentreu varianta cu fuselajul scurt)
- greutate totala :835 kg
- rata de urcare: 9min si 30 sec la 5000 m
- viteza maxima 176 km/h
- motor: Mercedes D IIIa de 160 hp
- armament: doua mitraliere Spandau LMG08/15
Vazind macheta m-am intrebat la ce foloseste structura metalica de pe partea superioara a fuselajului. Dupa ce am rasfoit citeva carti cu fotografii am inteles: mare parte din avioane erau fotografiate in pozitaia ilustrata mai jos! Sa fie o noua tactica de aterizare, sa fie o camuflare de ochii adversarului…..

Imagini atasate

• 

[Z-mare]

Kit-ul

Injectat in plastic de culoare bej, pe trei culee, putine bavuri, centrat, corect in forme si dimensiuni, detaliat, gravat in negativ, instructiuni de montare clare, decaluri pentru doua inmatriculari.
Constructia.
De data acessta s-a inceput cu motorul. Dupa asamblare, cilindrii s-au vopsit cu MM1404, blocul motor cu MM1781 iar partea superioara cu arcurile supapelor in MM1415. Tevile de admisie si esapamentul au fost vopsite cu un amestec ce imita cuprul. Inainte de montare s-a facut putin drybrushing. Din pacate munca inutila: dupa asamblare, din motor nu se mai vede decit partea superioara cu arcurile supapelor si teava de esapament!

Imagini atasate

• 

[Z-mare]

Interiorul fuselajului, mansa si palonierele au fost vopsite cu MM1781 iar scaunul cu Humbrol 62. Acetuia din urma I sa-au adaugat o pereche de curele realizate din folie de plumb. “Tabloul de bordul”, ce consta din citeva “ceasuri”, a fost vopsit cu aluminiu, aparatura cu negru iar cadranele cu alb. Putin wasching ascos in veidenta ranforsarile din interiorul “cocpitului”

Imagini atasate

• 

[Z-mare]

S-a asamblat cele doua laterale ale fuselajului. In acest moment s-a constatat ca palonierele erau prea lungi, iar mansa statea prea aplecata in fata, lovind tabloul de bord. Cu nitica atentie, problemele au fost rezolvate. Inainte de montarea partii inferioare si superioare, intre cele doua laterale trebuie montati niste distantieri, deoarece fuselajul are tendinta de a se “stringe” in zona dintre ampenajul vertical si spatele “cocpitului”.S-au asamblat aripile. Montarea fuselajului si a aripilor trebuie facuta cu mare atentie deoarece “onduleurile” nu perimit nici o abatere: nu se pot chitui, nu se pot pili!

Imagini atasate

• 

[Z-mare]

Am icercat sa aflu curolrile reale dar cautarile au dus la confuzii si mai mari:
a) avionul nu ar fi fost vopsit in doaua culori pe extrados cu doar in verde, petele rosii fiind urme de ….oxizi
http://www.rhcforum....tyle_emoticons/default/cool.gif nu s-au pastrat mostre de culoare din acea perioada
c) in muzeu se afla un aparat vopsit pe extrados in nuante de maro si verde
d) camufaljul pentru J9/DI nu este stabilit cu certitudine. Un raport oficial privind un aparat DI gasit abandonat la Evere, linga Brussels, in noiembrie 1918 si publicat in revista Flight din 1920 arata ca fuselajul era vopsit in “chocolate brown” cu exceptia partii de dedesupt, unde era aplicat un pigment alb. Aripile erau vopsite in verde pal (pale green), cu pete neregulate de mov (mauve) pe extrados si cu alb pe intrados. Directia si profundorul erau albe in intregime. O examinare mai atenta a fuselajului a dovedit ca sub stratul de vopsea “chocolate brown” exista un strat de culoare verde pal. Vopselele erau in intregime mate.
Este cunoscut faptul ca cele mai multe avioane Junkers D.I aveau depus doar un strat superficial de vopsea, fara grunduire iar schema de vopsire in verde si mov era destul de raspindita in epopca. Un alt raport oficial referitor la un Junkers J4 capturat in 1918, arata ca aparatul era vopsit intr-un strat subtire de vopsea mata. Partea superioara era vopsita in culorile obisnuite (usual) verde si mov iar partea inferioara in alb-albastrui (bluish-white)
Pina la urma, vopsirea a fost facuta in conformitate cu indicatiile din prospect: intradosul cu RLM 65 (setul Revell) iar extradosul cu pete de MM1591 si un amestec de 10 parti Humbrol 73 si o parte Humbrol l90.

Imagini atasate

• 

[Z-mare]

La vopsire s-au folosit masti decupate din prospect, dupa ce acesta a fost marit la scara necesara.
S-au motat mitralierele (vopsite cu MM1405 si drybrush cu MM1781), elicea (imitatie de lemn) trenul de aterizare, bechia si deriva (vopsita in alb).

Imagini atasate

• 

[Z-mare]

Emotii au fost cu decalurile: se vor aseza bine pe acele omduleuri? Ei bine da: s-au asezat excelent, fara silvering, fara sa se rupa. (Pentru decaluri s-au folosit “zemurile Wurger”)
A urmat un usor drybrushing cu aluminiu, nitel fum pe aripa dreapta si…bun de dat cu lac Maimeri, amestec semimat.

Bibliografie: Junkers D.I, Peter M. Grosz

Alexandru

Imagini atasate

• 

[Crios]

Felicitari Z-mare!
Frumoasa macheta.
Bafta si tine-o tot asa!

PS De altfel stiam macheta http://www.rhcforum....tyle_emoticons/default/wink.gif :D

[Olaf The Viking]

Imi amintesc si eu intrebarile legate de elice: "Ala e plastic sau chiar lemn?" Si imi amintesc ca recent a promis marele Z un articol despre cum faci plasticul sa arate a lemn. Pe mine ma intereseaza sa vopsesc lancile (sarissa) celor din falanga care sunt facute din agrafe de birou.

[Z-mare]

Olaf, putintica rabdare!

[dagger F 102]

Unde as putea gasi unul asemanator?