ORGANIZAREA DE CONCURSURI DE AUTOMODELISM Pareri pro, contra, sugestii
#1
Postat 30 November 2011 - 05:04 PM
Am sa punctez liniile generale, din punctul de vedere al organizatorului:
Reguli generale:
Cu 30min inainte de primul start tin sedinta tehnica.
Pentru un concurs care se desfasoara in ziua de sambata, sau sambata + duminica (cazul cel mai intalnit).
-Inscrierile se inchid in ultima Joi inainte de concurs, orele 18:00. Pentru ca am nevoie de timp ca sa organizez grupele si sa setez sistemul de conometrare.
-Pana in ziua de Vineri inainte de concurs, public listele cu inscrisii, si grupele de calificari sau antrenamente controlate, dupa caz, impreuna cu programul de concurs.
-In ziua concursului, in afara unor situatii exceptionale, incepand cu primul start, concursul se tine conform programului.
-Ridicatorii vor gasi pe pista indicatoare cu numarul corespunzator numarului de pe caroserie, si vor ocupa acea pozitie. Vor purta veste cu numarul respectiv, astfel incat va fi usor de observat lipsa unuia dintre ei. Absenta duce la anularea mansei, cf EFRA.
-Cf EFRA, ridicatorii vor sta personal la ridicat. In caz de probleme cu caracter medical, vor desemna un ridicator, dar in acest caz "titularul" nu va sta la masa, va sta langa circuit. Faptul ca ar sta la masa si ar lucra la model ar fi un avantaj fata de pilotii care isi indeplinesc in mod corect sarcina de ridicator. Nerespectarea duce la anularea mansei, cf EFRA.
-Se admite inlocuitor si in cazul in care tragand la mai multe clase, ridicatorul este in aceeasi mansa si ridicator si pilot. In nici un caz insa nu va sta la masa daca alege sa nu traga o mansa din acea a II-a clasa. Va sta la ridicat sau langa circuit. Nerespectarea duce la anularea mansei, cf EFRA.
-Ridicatorul are obligatia sa ocupe pozitia de ridicat nu mai tarziu decat cu 30sec inainte de start. Nerespectarea duce la anularea mansei, cf EFRA.
-Ridicatorul va fi atent la zona de circuit din aria sa. Nu va vorbi la telefon si nu va avea alta activitate care sa-l impiedice sa-si indeplineasca functia. Nerespectarea duce la anularea mansei, cf EFRA.
-Intre manse, doar pilotii care sa traga in mansa imediat urmatoare au voie sa se antreneze. Este cu desavarsire interzisa stationarea modelului in linia circuitului, sau rularea pe contrasens.
-Pilotii vor aduce modelele in pozitia de start nu mai tarziu decat cu 30sec inainte de start. Daca a intarziat dupa aceasta limita intra in mansa de la pit stop, dupa startul ultimului model din mansa.
-Pilotii nu au voie sa se certe pe podium, sau sa strige la ridicatori.
-Vocabularul trivial este cu desavarsire interzis. Nerespectarea duce la anularea mansei.
-La primirea sanctiunii "stop&go" pilotul se va opri in locul special desemnat si anuntat la prima trecere in dreptul acestuia, dupa anuntarea sanctiunii. Nerespectarea duce la anularea mansei.
-Procedura de start: Strig pilotii si ridicatorii pe nume. Anunt cu 1 minut inainte de start, cu 30sec, numar de la 10 la 4, apoi "pleaca X" numele pilotului in calificari, sau las trompeta de start in finale.
....................
Am sa completez acest regulament cu sugestiile voastre, intotdeauna in acest prim post. Acest regulament va fi in capul threadului de la fiecare concurs, iar inscrierea in concurs va insemna intelegerea si asumarea lui din partea pilotului.
#2
Postat 30 November 2011 - 05:49 PM
Cand se afiseaza traseul sa se marcheze si locul unde stau ridicatorii cu numarul corespunzator - in modul asta stie fiecare unde sa se duca inainte de a ajunge la pista.
"-Procedura de start: Anunt cu 1 minut inainte de start, cu 30sec, numar de la 10 la 4, apoi numele pilotului in calificari, sau trompeta de start in finale.-" Cand strigi participantii la urmatarea mansa sa se strige si ridicatorii.
-Pilotii nu au voie sa se certe pe podium, sau sa strige la ridicatori - aici e putin de discutat - deobicei ridicatorii nu vad tot timpu unde s-a dus masina - ai voie de ex un "hei", sau "masina"?
Mugen MBX6 - Ninja JX
HB Cyclone TCX - Tekin RS Pro
HB Cyclone TC - LRP SXX Stock Spec
Associated B44 - LRP SXX Stock Spec
Serpent 1/12 - Tekin RS Pro
#4
Postat 30 November 2011 - 06:26 PM
"-Ridicatorii vor gasi pe pista indicatoare cu numarul corespunzator numarului de pe caroserie, si vor ocupa acea pozitie. Vor purta veste cu numarul respectiv, astfel incat va fi usor de observat lipsa unuia dintre ei. Absenta duce la anularea mansei, cf EFRA."
#5
Postat 30 November 2011 - 10:25 PM
deasemenea, cred ca este utila desemnarea unei persoane avizate pe post de observator, care sa consemneze diverse aspecte deosebite ce pot aparea pe parcursul unei reuniuni rc, aceste observatii fiind un material util credem noi pentru imbunatatirea concursurilor ulterioare.
mai am multe de spus/scris, prefer sa le discutam direct, daca da shahin o cafea...sau o bere...he-he...
bafta si minuni
"...NU TREBUIE CONFUNDAT ADEVARUL CU PAREREA MAJORITATII..."-Jean Cocteau
"...DACA VEI AVEA SUFICIENTA INTELEPCIUNE SI RABDARE SI VEI STA ATENT PE MALUL RIULUI, VEI PUTEA OBSERVA, LA UN MOMENT DAT, PLUTIND LA VALE, CADAVRELE DUSMANILOR TAI" -citat : -Sun Tzu -ARTA RAZBOIULUI
"...cine nu are timp, nu invinge niciodata"-Antoine de Saint d'Exupery
"Cuvintele sincere nu sunt niciodata placute, cuvintele placute nu sunt niciodata sincere" -Lao Tze
"...esential in existenta unui om ca mine este ceea "ce" GINDESTE si "cum" GINDESTE, si NU ceea ce FACE si ce SIMTE."-Albert Einstein-BUCURIA GINDIRII
NOTA: daca, intimplator sau nu, unele cuvinte sau elemente de sintaxa din postarile mele comporta dificultati de compilare pentru unii cititori, sint disponibile scurte seminarii de dezvoltare a perceptiei si comunicarii interpersonale.
de asemenea, RECOMANDAM IMPERATIV celor care se cred indreptatiti sa corecteze modul de redactare al textelor un scurt curs de ISTORIE LINGVISTICA, precum si consultarea unui Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie.
#6
Postat 30 November 2011 - 10:26 PM
Cap. 8.15.1 - Doar pilotii pot si trebuie sa fie ridicatori in mansa urmatoare dupa mansa lor.
8.15.2 - Neprezentarea la ridicare cu 30 de secunde inainte de inceputul mansei se sanctioneaza cu anularea CELUI MAI BUN REZULTAT.
#7
Postat 30 November 2011 - 10:48 PM
cristake, la 30 November 2011 - 10:26 PM, a spus:
Cap. 8.15.1 - Doar pilotii pot si trebuie sa fie ridicatori in mansa urmatoare dupa mansa lor.
8.15.2 - Neprezentarea la ridicare cu 30 de secunde inainte de inceputul mansei se sanctioneaza cu anularea CELUI MAI BUN REZULTAT.
te-am prins!...care va sa zica, le stii p-astea cu regulamentele...! brava!
revenind la tonul corect al dezbaterii, nu cred ca shahin isi propune un simplu EFRA tradus, mai degraba credem ca vrea un regulament APLICAT nevoilor si realitatilor actualului stadiu/context competitional rc de p-acilea; bunaoara, la treaba cu ridicatorii as ridica problema pustilor mai mici de virsta, am intilnit situatii in care un copil poate fi pilot efectiv de nivel corespunzator ca si competitor, dar nu cred ca un copil de sub 12 ani poate "duce" responsabilitatea unui post de ridicator la 1/8 truggy termic sau, mai grav, la benzinarese...
sau, ma insel?...asa, ca abordare mai realista, zic eu...
bafta si minuni!
"...NU TREBUIE CONFUNDAT ADEVARUL CU PAREREA MAJORITATII..."-Jean Cocteau
"...DACA VEI AVEA SUFICIENTA INTELEPCIUNE SI RABDARE SI VEI STA ATENT PE MALUL RIULUI, VEI PUTEA OBSERVA, LA UN MOMENT DAT, PLUTIND LA VALE, CADAVRELE DUSMANILOR TAI" -citat : -Sun Tzu -ARTA RAZBOIULUI
"...cine nu are timp, nu invinge niciodata"-Antoine de Saint d'Exupery
"Cuvintele sincere nu sunt niciodata placute, cuvintele placute nu sunt niciodata sincere" -Lao Tze
"...esential in existenta unui om ca mine este ceea "ce" GINDESTE si "cum" GINDESTE, si NU ceea ce FACE si ce SIMTE."-Albert Einstein-BUCURIA GINDIRII
NOTA: daca, intimplator sau nu, unele cuvinte sau elemente de sintaxa din postarile mele comporta dificultati de compilare pentru unii cititori, sint disponibile scurte seminarii de dezvoltare a perceptiei si comunicarii interpersonale.
de asemenea, RECOMANDAM IMPERATIV celor care se cred indreptatiti sa corecteze modul de redactare al textelor un scurt curs de ISTORIE LINGVISTICA, precum si consultarea unui Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie.
#8
Postat 30 November 2011 - 10:51 PM
EFRA - Reguli Generale
Cap. 8.10 - Penalizarile Stop&Go se acorda cand este posibil. Arbitrul anunta pilotul sa aduca masina pe linia boxelor in urmatoarele 3 tururi. Durata Stop&Go-ului se stabileste la sedinta tehnica in functie de traseu. In cazul in care pilotul nu poate fi chemat pentru Stop&Go (de ex. in ultimele 2-3 tururi) arbitrul va anunta o penalizare de 10 secunde.
#10
Postat 30 November 2011 - 11:47 PM
Tot conform EFRA:
Se anunta ce grupa si mansa urmeaza, 2 min, 30 sec, ordinea plecarii (numerele de pe masini), 10 sec, 10->4, apoi "pleaca nr. masina".
Este datoria pilotilor sa stie din ce grupa fac parte,
De asemenea pilotii care au terminat mansa anterioara duc masinile la verificat si se duc la posturile de ridicat. NU trebuie chemati/invitati/strigati pe nume... Ar trebui sa fie un gest reflex.
#12
Postat 30 November 2011 - 11:58 PM
sau, ma insel?...asa, ca abordare mai realista, zic eu..."
Tot in EFRA scrie ca un ridicator nu poate fi inlocuit decat daca nu isi poate indeplini sarcina din motive medicale sau in cazul tau fiind minor. Se prevede clar ca in acest caz el va fi la dispozitia arbitrului si NU va surubari linistit la masina chiar daca are inlocuitor!
#13
Postat 01 December 2011 - 12:11 AM
Acesta va disparea cand:
- ridicatorii isi vor vedea de treaba (ne se uita dupa gagici, se asigura cand intra pe pista si nu calca pe masina ta pentru a ridica alta, ridica masinile in ordinea in care s-au rasturnat si le pun in sensul de mers)
- pilotii dau dovada de fair-play si fac loc celor mai rapizi, inainte de mansa nu fac cerculete pe linia dreapta, se asigura cand ies de la boxe sau cand reiau cursa
- arbitrii sunt corecti si impartiali
#15
Postat 01 December 2011 - 01:11 AM
DAR!
Vreau sa fac o remarca cu privire la obligativitatea prezentarii la ridicat. Putem sa facem totusi o adaptare in sensul ca sa poata merge si altcineva la ridicat. Arbitrul se uita la posturi si unde nu e om, da penalizare.
O spun doar din prisma faptului ca multi dintre noi tragem la mai multe clase, fapt ce sustine comeciantul (prin consum de material) si organizatorul (mai multi bani din incasarea taxelor de inscriere). Se poate observa clar ca 50% din participanti trag la mai multe clase si numai daca ar fi cate 3 grupe la fiecare clasa ar avea timp de ridicat si apoi de reparat.
Dupa ce sunt grupe destule...DA! pilotul si numai pilotul ridica.
#16
Postat 01 December 2011 - 05:52 AM
cristake, la 01 December 2011 - 12:11 AM, a spus:
Acesta va disparea cand:
- ridicatorii isi vor vedea de treaba (ne se uita dupa gagici, se asigura cand intra pe pista si nu calca pe masina ta pentru a ridica alta, ridica masinile in ordinea in care s-au rasturnat si le pun in sensul de mers)
- pilotii dau dovada de fair-play si fac loc celor mai rapizi, inainte de mansa nu fac cerculete pe linia dreapta, se asigura cand ies de la boxe sau cand reiau cursa
- arbitrii sunt corecti si impartiali
cita vreme nu exista "filtre" in a ajunge pilot, respectiv ridicator, si din pacate simpla achizitie a unui material de concurs duce la ipostaza de concurent rc, ne vom lovi in permanenta de impedimente generate de ilustri "ciurli-burli" sau "nimenea-n-drum"...asa ca, pina una alta, responsabilitatea primara revine tot celor din "tabara" organizatorului, recte cronometrori, comisari de cursa, starter, etc.
deasemenea, invitatiile la concurs de tip general, in care inscrierile sint deschise pentru toata lumea, fara un criteriu sau altul, vor aduce la concursuri si neaveniti simpli posesori de material de concurs; daca s-ar practica invitatii nominale, sint sigur ca s-ar schimba un pic aspectul moral, macar pentru o perioada...
deh, ce sa-i faci, se pare ca au aparut multi in rc-ul competitional care se vede treaba ca nu au mai fost angrenati in alte forme competitionale, si care isi imagineaza ca abilitatea de a fi duri, sarcastici, triviali, sonori, le confera un plus de personalitate in competitie(sau poate vreo stea suplimentara in frunte, mai stii?...); in alta ordine de idei, dar in acelasi context, este posibil ca manifestarile triviale sa ne indice cumva si la a cita generatie "in pantofi" este respectivul, si atunci ne putem duce cu gindul la zicala veche: "spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti..."...gresim cumva?...
reiteram cu deosebita convingere nevoia imperioasa de a peria peisajul rc de personaje care abuzeaza de pozitii de forta si de lexic suburban, o importanta cauza in neparticiparea sau renuntarea multora la concursurile rc fiind tocmai aceste lucruri.
ca o paranteza, shahin cred ca a initiat un subiect care poate candida serios la titlul de subiectul anului...
bafta si minuni!
Aceasta postare a fost editata de mizzone: 01 December 2011 - 05:54 AM
"...NU TREBUIE CONFUNDAT ADEVARUL CU PAREREA MAJORITATII..."-Jean Cocteau
"...DACA VEI AVEA SUFICIENTA INTELEPCIUNE SI RABDARE SI VEI STA ATENT PE MALUL RIULUI, VEI PUTEA OBSERVA, LA UN MOMENT DAT, PLUTIND LA VALE, CADAVRELE DUSMANILOR TAI" -citat : -Sun Tzu -ARTA RAZBOIULUI
"...cine nu are timp, nu invinge niciodata"-Antoine de Saint d'Exupery
"Cuvintele sincere nu sunt niciodata placute, cuvintele placute nu sunt niciodata sincere" -Lao Tze
"...esential in existenta unui om ca mine este ceea "ce" GINDESTE si "cum" GINDESTE, si NU ceea ce FACE si ce SIMTE."-Albert Einstein-BUCURIA GINDIRII
NOTA: daca, intimplator sau nu, unele cuvinte sau elemente de sintaxa din postarile mele comporta dificultati de compilare pentru unii cititori, sint disponibile scurte seminarii de dezvoltare a perceptiei si comunicarii interpersonale.
de asemenea, RECOMANDAM IMPERATIV celor care se cred indreptatiti sa corecteze modul de redactare al textelor un scurt curs de ISTORIE LINGVISTICA, precum si consultarea unui Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie.
#17
Postat 01 December 2011 - 07:04 AM
mizzone, la 01 December 2011 - 05:52 AM, a spus:
deasemenea, invitatiile la concurs de tip general, in care inscrierile sint deschise pentru toata lumea, fara un criteriu sau altul, vor aduce la concursuri si neaveniti simpli posesori de material de concurs; daca s-ar practica invitatii nominale, sint sigur ca s-ar schimba un pic aspectul moral, macar pentru o perioada...
deh, ce sa-i faci, se pare ca au aparut multi in rc-ul competitional care se vede treaba ca nu au mai fost angrenati in alte forme competitionale, si care isi imagineaza ca abilitatea de a fi duri, sarcastici, triviali, sonori, le confera un plus de personalitate in competitie(sau poate vreo stea suplimentara in frunte, mai stii?...); in alta ordine de idei, dar in acelasi context, este posibil ca manifestarile triviale sa ne indice cumva si la a cita generatie "in pantofi" este respectivul, si atunci ne putem duce cu gindul la zicala veche: "spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti..."...gresim cumva?...
reiteram cu deosebita convingere nevoia imperioasa de a peria peisajul rc de personaje care abuzeaza de pozitii de forta si de lexic suburban, o importanta cauza in neparticiparea sau renuntarea multora la concursurile rc fiind tocmai aceste lucruri.
ca o paranteza, shahin cred ca a initiat un subiect care poate candida serios la titlul de subiectul anului...
bafta si minuni!
Da nu crezi tu ca esti putin frustrat? tot nu inteleg care este problema ta? nu te- am vazut la nici macar 1 competitie, da pe forum esti cel putin miezu din .....
Si da, daca injuri iti ofera un plus de personalitate, ai vreo problema cu asta.??? Invata sa injuri si injura si tu.
XRAY T4
XRAY T3 2012
XRAY T3 2012
XRAY NT1
XRAY XB808e
XRAY M18 PRO
SCHUMACHER CAT SX 3
SCHUMACHER Mi4Lp
Team Durango DESC 410
Team Durango DESC 410
SERPENT S120LT
#18
Postat 01 December 2011 - 07:18 AM
bafta si minuni!
Aceasta postare a fost editata de mizzone: 01 December 2011 - 07:22 AM
"...NU TREBUIE CONFUNDAT ADEVARUL CU PAREREA MAJORITATII..."-Jean Cocteau
"...DACA VEI AVEA SUFICIENTA INTELEPCIUNE SI RABDARE SI VEI STA ATENT PE MALUL RIULUI, VEI PUTEA OBSERVA, LA UN MOMENT DAT, PLUTIND LA VALE, CADAVRELE DUSMANILOR TAI" -citat : -Sun Tzu -ARTA RAZBOIULUI
"...cine nu are timp, nu invinge niciodata"-Antoine de Saint d'Exupery
"Cuvintele sincere nu sunt niciodata placute, cuvintele placute nu sunt niciodata sincere" -Lao Tze
"...esential in existenta unui om ca mine este ceea "ce" GINDESTE si "cum" GINDESTE, si NU ceea ce FACE si ce SIMTE."-Albert Einstein-BUCURIA GINDIRII
NOTA: daca, intimplator sau nu, unele cuvinte sau elemente de sintaxa din postarile mele comporta dificultati de compilare pentru unii cititori, sint disponibile scurte seminarii de dezvoltare a perceptiei si comunicarii interpersonale.
de asemenea, RECOMANDAM IMPERATIV celor care se cred indreptatiti sa corecteze modul de redactare al textelor un scurt curs de ISTORIE LINGVISTICA, precum si consultarea unui Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie.
#19
Postat 01 December 2011 - 12:14 PM
cataWRC, la 01 December 2011 - 01:11 AM, a spus:
DAR!
Vreau sa fac o remarca cu privire la obligativitatea prezentarii la ridicat. Putem sa facem totusi o adaptare in sensul ca sa poata merge si altcineva la ridicat. Arbitrul se uita la posturi si unde nu e om, da penalizare.
O spun doar din prisma faptului ca multi dintre noi tragem la mai multe clase, fapt ce sustine comeciantul (prin consum de material) si organizatorul (mai multi bani din incasarea taxelor de inscriere). Se poate observa clar ca 50% din participanti trag la mai multe clase si numai daca ar fi cate 3 grupe la fiecare clasa ar avea timp de ridicat si apoi de reparat.
Dupa ce sunt grupe destule...DA! pilotul si numai pilotul ridica.
sunt pe deplin acord cu tine!PILOTUL DACA ARE RESURSE SAU POATE de ce sa nu desemneze un ridicator si el sa i-si vada de masina?Zic si eu , nu dau cu parul...
Tekin RX8/SCX RedLine/Spektrum/AKA
#20
Postat 01 December 2011 - 12:24 PM
mizzone, la 01 December 2011 - 07:18 AM, a spus:
:blink: :wacko: excluderea din ce ????Cu tot respectul cuvenit ,Mizzone , bati campii grav !Nici Schumacher nu a fost mustrat macar cand i-a aratat degetul lui Coulthard...si asta intr-o competitie adevarata.Sper ca a fost gluma de dimineata...
Tekin RX8/SCX RedLine/Spektrum/AKA
#21
Postat 01 December 2011 - 12:25 PM
Dar daca poti trimite pe cineva la ridicat de ce nu ai sta tu la ridicat iar personajul sa lucreze la masina?!?
Cred ca asa ar fi corect fata de cei care vin singuri la concurs!
#22
Postat 01 December 2011 - 12:38 PM
Skipper74, la 01 December 2011 - 12:24 PM, a spus:
nu bat cimpii, nu mi-au facut nimic si de regula nu sint violent...nici macar in limbaj(nu injur mai deloc...!)
ma refeream in mod EVIDENT si CLAR la cei care RE-CI-DI-VEA-ZA, am mentionat si in semnatura disponibilitatea de a explica suplimentar ceea ce nu reusesc cei care citesc sa priceapa...(RECIDIVA= repetare de catre cineva a aceleiasi greseli, etc.-DEX)
@ cristake: da', de ce sa mergi de unul singur la concurs? ca, matale, din cite cunosc, ai la dispozitie unul dintre cei mai buni mecanici de modellbau autohtoni...nu cred ca experienta rc pe care o ai nu ti-a relevat faptul ca proiectele in echipa sint mult mai plauzibile pentru reusita...
bafta si minuni!
Aceasta postare a fost editata de mizzone: 01 December 2011 - 12:40 PM
"...NU TREBUIE CONFUNDAT ADEVARUL CU PAREREA MAJORITATII..."-Jean Cocteau
"...DACA VEI AVEA SUFICIENTA INTELEPCIUNE SI RABDARE SI VEI STA ATENT PE MALUL RIULUI, VEI PUTEA OBSERVA, LA UN MOMENT DAT, PLUTIND LA VALE, CADAVRELE DUSMANILOR TAI" -citat : -Sun Tzu -ARTA RAZBOIULUI
"...cine nu are timp, nu invinge niciodata"-Antoine de Saint d'Exupery
"Cuvintele sincere nu sunt niciodata placute, cuvintele placute nu sunt niciodata sincere" -Lao Tze
"...esential in existenta unui om ca mine este ceea "ce" GINDESTE si "cum" GINDESTE, si NU ceea ce FACE si ce SIMTE."-Albert Einstein-BUCURIA GINDIRII
NOTA: daca, intimplator sau nu, unele cuvinte sau elemente de sintaxa din postarile mele comporta dificultati de compilare pentru unii cititori, sint disponibile scurte seminarii de dezvoltare a perceptiei si comunicarii interpersonale.
de asemenea, RECOMANDAM IMPERATIV celor care se cred indreptatiti sa corecteze modul de redactare al textelor un scurt curs de ISTORIE LINGVISTICA, precum si consultarea unui Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie.
#23
Postat 01 December 2011 - 12:43 PM
Skipper74, la 01 December 2011 - 12:24 PM, a spus:
Eventual sa li se taie limba, degetul sau...
Mizzone, inainte de a avea pretentia la limbaj academic, arbitraje, regulamente, ar trebui sa sustii prin participare organizatorii, sa fii un exemplu de comportament si sa ingrosi randurile celor care promoveaza acest sport.
Este mult mai usor sa stai pe margine si sa le dai in cap celor care baga bani in acest sport si organizeaza sau participa la concursuri.
Inscrie-te la concursuri, fii un exemplu si poate ca ceilalti vor dori sa fie ca tine...
Pana atunci....,
#24
Postat 01 December 2011 - 01:05 PM
In legatura cu ridicatorii...da multi se dau la multe clase, cred ca ar trebui lasati daca isi aduc ridicator...
Propun ca dupa ce se ajunge la niste concluzii toate aceste discutii sa fie sterse si pe pagina asta sa ramana doar regulamentul final.
Mugen MBX6 - Ninja JX
HB Cyclone TCX - Tekin RS Pro
HB Cyclone TC - LRP SXX Stock Spec
Associated B44 - LRP SXX Stock Spec
Serpent 1/12 - Tekin RS Pro
#25
Postat 01 December 2011 - 01:08 PM
cristake, la 01 December 2011 - 12:43 PM, a spus:
Mizzone, inainte de a avea pretentia la limbaj academic, arbitraje, regulamente, ar trebui sa sustii prin participare organizatorii, sa fii un exemplu de comportament si sa ingrosi randurile celor care promoveaza acest sport.
Este mult mai usor sa stai pe margine si sa le dai in cap celor care baga bani in acest sport si organizeaza sau participa la concursuri.
Inscrie-te la concursuri, fii un exemplu si poate ca ceilalti vor dori sa fie ca tine...
Pana atunci....,
stii foarte bine ca am fost la concursuri de nu le mai tinem minte numarul, si nu numai la auto...dar, in momentul in care am solicitat corectitudine si un anume standard in abordarea derularii si regulamentelor, NU s-a tinut cont de parerea noastra, dimpotriva...in prezent participam la competitii unde se tine cont de parerea noastra si un respect cit de cit elementar este prezent, deasemenea facem eforturi si sustinem acele reuniuni rc care evita, cit de cit, "poluari fonice" de ordin moral...
si reiteram ce ti-am spus/explicat si in mod DIRECT, LIVE: nu l-am vazut pe topescu, ioan chirila, cornel pumnea, andrei nourescu, marcel popescu, si multi altii, facind tsukahara in echer sau executind 11 metri, dar sint unii dintre cei mai autorizati/avizati formatori de opinie din sport/competitii...
combate, daca doresti, ceea ce SPUN eu, SEMANTIC vorbind; nu cred ca esti in masura sa apreciezi/evaluezi cite prezente/participari avem sau nu in competitii, nu cred ca te-am deranjat vreodata cu actiuni sau atitudini dincolo de regulamente...
daca ne-ai auzit pe noi vreodata injurind aiurea si excesiv de sonor sau daca sesizezi ca am perturbat flagrant rezultate competitionale sau am enuntat pareri eronate vis-a-vis de regulamente tehnice sau de organizare, te rugam sa faci referire la ACESTEA, si nu la prezenta sau absenta noastra la concursuri, nu am fost la concursuri pe banii dumitale si nici cu materiale de la dumneata: cerem respect pentru aceste lucruri si nu credem ca este corect sa ti se permita sa faci aprecieri subiective si mai ales neavenite, cita vreme dezbatem IN PRIMUL RIND ideile de regulament competitional si NU participarea la unul sau mai multe concursuri a unuia sau altuia.
nu credem ca este in folosul imaginii si bunei desfasurari competitionale rc tolerarea unor atitudini lipsite de ELEMENTAR respect interuman, deasemenea acele aparent nevinovate si "baietesti" luari "la misto" nu sint nici pe departe elemente de care are neaparata nevoie mersul inainte si pe fagas corect si normal spectrul competitional rc, mai degraba avem nevoie de RESPECT, ALTRUISM, FAIR-PLAY, SPORTIVITATE, CORECTITUDINE, si multe multe altele, aspecte pe care atunci cind te-am cunoscut ca si modelist rc(e drept, acum vreo 18-19 ani...), am perceput ca le aveai; ne-am inselat?
bafta si minuni!
Aceasta postare a fost editata de mizzone: 01 December 2011 - 01:11 PM
"...NU TREBUIE CONFUNDAT ADEVARUL CU PAREREA MAJORITATII..."-Jean Cocteau
"...DACA VEI AVEA SUFICIENTA INTELEPCIUNE SI RABDARE SI VEI STA ATENT PE MALUL RIULUI, VEI PUTEA OBSERVA, LA UN MOMENT DAT, PLUTIND LA VALE, CADAVRELE DUSMANILOR TAI" -citat : -Sun Tzu -ARTA RAZBOIULUI
"...cine nu are timp, nu invinge niciodata"-Antoine de Saint d'Exupery
"Cuvintele sincere nu sunt niciodata placute, cuvintele placute nu sunt niciodata sincere" -Lao Tze
"...esential in existenta unui om ca mine este ceea "ce" GINDESTE si "cum" GINDESTE, si NU ceea ce FACE si ce SIMTE."-Albert Einstein-BUCURIA GINDIRII
NOTA: daca, intimplator sau nu, unele cuvinte sau elemente de sintaxa din postarile mele comporta dificultati de compilare pentru unii cititori, sint disponibile scurte seminarii de dezvoltare a perceptiei si comunicarii interpersonale.
de asemenea, RECOMANDAM IMPERATIV celor care se cred indreptatiti sa corecteze modul de redactare al textelor un scurt curs de ISTORIE LINGVISTICA, precum si consultarea unui Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie.
#26
Postat 01 December 2011 - 01:27 PM
OK! In Romania alearga toti taranii... La concursurile prietenilor tai bulgari de ce nu vii?!?
Eu imi permit sa comentez dpdv al pilotului care sustine competitivitatea, fair-play-ul, corectitutdinea. Si dupa cum vezi ma documentez vis-a-vis de regulamentele EFRA si nu doresc sa invetam noi regulamente ci sa le aplicam pe cele facute de altii mai destepti decat noi...
Tu cu ce le sustii?!?
#27
Postat 01 December 2011 - 02:41 PM
cristake, la 01 December 2011 - 01:27 PM, a spus:
OK! In Romania alearga toti taranii... La concursurile prietenilor tai bulgari de ce nu vii?!?
Eu imi permit sa comentez dpdv al pilotului care sustine competitivitatea, fair-play-ul, corectitutdinea. Si dupa cum vezi ma documentez vis-a-vis de regulamentele EFRA si nu doresc sa invetam noi regulamente ci sa le aplicam pe cele facute de altii mai destepti decat noi...
Tu cu ce le sustii?!?
Subscriu in totalitate...
Tekin RX8/SCX RedLine/Spektrum/AKA
#28
Postat 01 December 2011 - 03:10 PM
1 - Pentru injuraturi pe podium din partea pilotilor propun la prima abatere - stop and go si daca se repeta sa se anuleze mansa.
Vi se pare ok?
Mugen MBX6 - Ninja JX
HB Cyclone TCX - Tekin RS Pro
HB Cyclone TC - LRP SXX Stock Spec
Associated B44 - LRP SXX Stock Spec
Serpent 1/12 - Tekin RS Pro
#29
Postat 01 December 2011 - 03:18 PM
mizzone, la 30 November 2011 - 10:25 PM, a spus:
deasemenea, cred ca este utila desemnarea unei persoane avizate pe post de observator, care sa consemneze diverse aspecte deosebite ce pot aparea pe parcursul unei reuniuni rc, aceste observatii fiind un material util credem noi pentru imbunatatirea concursurilor ulterioare.
mai am multe de spus/scris, prefer sa le discutam direct, daca da shahin o cafea...sau o bere...he-he...
bafta si minuni
Mizzone, eu cred ca iti cauti un loc de munca! :blink:))
Este nevoie de sugestii, voi dezbateti atat de indelung chestiuni teoretice!.. Intr-o lume perfecta niciunul din noi nu ar fi.
#30
Postat 01 December 2011 - 05:17 PM
Aceasta postare a fost editata de ERASER: 01 December 2011 - 05:19 PM
TEL. 0726.191.725