Specii de elefantii cunoscute:
1. Elefantul asiatic: 2.5-3 m inaltime, 5.5 –6.5 m lungime, greutate 5 tone, culoare gri deschis. Femelele nu prea aveau colti, iar la specia din Ceylon nici masculii.
2a. Elefantul nord african de campie: inaltime de 3.5-4 m, 6.5-7.5 m lungime, cantarea 6 tone, culoare gri albastru cu pete maro deschis din cauza prafului.
2b. Elefantul nord african de padure era mai mic decat cel de campie atingand maxim 2.35 m inaltime. Acest elefant nu putea cara turnuri in spinare, echipajul fiind compus din doi sau trei oameni care stateau direct pe spinare.
3. Elefantul sud african, asemanator cu elefantul nord african de campie.
Imblinzirea elefantilor a inceput acum 4000 anin in Valea Indului. Datorita
faptului ca elefantii ajung la maturitate in 15 ani si cu mari resurse alocate pentru cresterea lor, se prefera prinderea elefantilor salbatici si imblinzirea lor, in defavoarea domesticirii (reproducerii lor in captivitate).
Prima specie de elefant imblinzita a fost elefantul asiatic folosit pentru agricultura. Prima oara cand e mentionata folosirea lui in scopuri militare e in anul 1100 IC, asa cum reiese din niste imnuri sanscrite.
Prima confruntare a europenilor cu elefantii a fost probabil batalia de la Gaugamela (331 IC), confruntare a persilor lui Darius al III-lea cu grecii lui Alexandru Macedon. Se pare ca succesul acestuia din urma s-a datorat si inspiratiei de a plasa cavaleria departe de cei cincisprezece elefantii din centrul liniilor persane. Ulterior grecii au folosit si ei elefanti capturati, numarul lor ridicandu-se la 80.
Cartaginezii si egiptenii au folosit elefantul nord african. Apoi numibienii au imblinzit elefantul de padure.
Urmatorii europeni confruntati cu elefanti au fost legiunile romane. Se stie de faimosul mars al lui Hanibal care a trecut Alpii avand si elefanti in componenta armatei sale. La Zama (202 IC), romanii deja dezvoltasera o tactica de lupta cu elefantii: pur si simplu s-au ferit din calea lor facandu-le loc sa treaca.
In batalia de la Thapsus (46 IC) Cezar a inarmat Legiunea a V-a Alaudae cu topoare dandu-le ordin sa atace picioarele. Legiunea a facut fata atacului si elefantul a ramas simbolul ei.
Elefantul putea fi folosit in afara luptei ca animal de povara (folosit chiar si in Primul Razboi Mondial) sau la executii . Era deosebit de folositor la traversatul raurilor.
Folosit direct in lupta, era de obicei plasat in mijlocul liniilor de unde putea sa ramana in aparare, prevenind o sarja a inamicului, sau putind sa porneasca la atac. Cand numarul lor era mic erau tinuti ca rezerva in spatele liniilor principale. Viteza elefantilor era de 25-30 km/h. Datorita greutatii si vitezei mari era dificil pentru infanterie sa opreasca un atac. Cavaleria avea si ea probleme, in special din cauza faptului ca atat caii cat si camilele se speriau si nu mai ascultau comenzile. Din acest motiv, in perioada greco-romana, fiecare general avea in armata si cativa elefanti pentru a obisnui caii cu ei.
In afara de atacarea trupelor, elefantul era folosit si ca platforma mobila de atac. In spinarea lui se monta un turn in care puteau sa stea soldati inarmati cu sulite, arcuri sau lanci (in special sarissa = sulita lunga folosita in special de falange). In timpul razboaielor punice, elefantul era imbracat in armura si cara un turn cu trei soldati, in afara de conducatorul lui (mahout) care era asezat pe ceafa. Pentru un efect psihologic mai mare deseori i se vopseau urechile si capul si/sau i se agatau clopote la gat.
Una din cele mai eficiente dar putin folosita arma impotriva elefantilor o reprezentau porcii. Ei erau unsi cu ulei si li se dadea foc. Bietele animale fugeau orbeste guitand iar guitatul starnea panica printre elefanti.
Dezavantajul principal era ca daca era ranit sau isi pierdea conducatorul elefantul avea tendinta sa se panicheze, strivind cu picioarele si cu trompa atat dusmanii cat si propriile trupe. In acest caz conducatorul avea misiunea sa-l omoare, sectionand maduva spinarii. Unii conducatori de elefanti aveau chiar o dalta si un ciocan in acest scop.
Elefantul era folositor si in asedii. Cu fruntea el putea lovi zidurile pana le darama. Totusi aceasta folosire a lui pe post de “berbec†era destul de limitata.
Folosirea elefantului in lupta s-a diminuat mult odata cu aparitia prafului de pusca cand acesta a devenit usor de oprit.
Kit-ul de fata este compus din doua rame, fiecare continand piesele pentru un elefant si echipajul lui. Deschiderea cutiei se face lateral. Pe spatele ei sunt redati elefantii si echipajul cu culorile propuse pentru vopsire.